Stateam asa si ma gandeam la relatii. Din punctul meu de vedere sunt trei mari tipuri: relatia in care TU esti cel care "trage", cea in care iubitul, respectiv iubita ta este mai implicat/a emotional si bineinteles face eforturi ca totul sa iasa cum trebuie, si cea din urma, ideala, cea in care amandoi sunteti la fel de implicati si va doriti in egala masura sa fie pace si armonie, si pentru asta luptati impreuna.
Partea cea mai grea este sa iti dai seama in ce categorie se incadreaza relatia ta. Daca este prima, sau a doua, urmatorul pas este sa te intrebi ce e de facut in aceasta situatie. Daca TU esti mai mult implicat si esti dispus sa le faci tu singurel pe toate, in timp ce partenerul se scarpina in...nas...sau daca din contra, tu esti cel cu degetul bagat adanc in cavitatile nazale.
Bineinteles ca aceasta postare nu are scop moralizator. Nu sunt in masura sa dau sfaturi, ci doar sa-mi expun gandurile. Si in plus, cine vreodata o sa aiba o mare sclipire in momentul in care o sa vada ceea ce scrie oricine pe blog. Imaginati-va cum ar fi sa citeasca cineva o postare si sa spuna: "wow, ce spune asta aici e chiar tare, de acum incolo asa o sa fac!" In primul rand oamenii nu invata din propriile lor greseli, dar sa invete din greselile altora, sau sa ia in considerare sfaturile celor din jur. Asa ca...
Revin. Bun. Deci orice relatie ca sa functioneze trebuie sa fie bazata pe comunicare. Daca cei doi nu spun ceea ce ii deranjeaza, ceea ce isi doresc, ceea ce au nevoie unul de la altul, si de la respectiva relatie, totul se va duce usor usor de rapa. Pentru ca se vor strange atat de multe frustrari, iar la momentul in care vor exploda, va fi mult prea mult pentru fiecare. Nu exista om care plece de undeva pentru ca era prea bine acolo. Nu se apuca nimeni sa insele doar de dragul artei(sper!), si nimeni nu este nefericit cand iubeste, este iubit, si i se demonstreaza asta.
Deci stateam asa si ma gandeam...nu exista oameni nefericiti intr-o relatie, ci doar oameni care nu stiu sa comunice. Sau mai rau, oameni care nu stiu de ce anume au nevoie, ca sa poata transmita mai departe. De astia trebuie sa ne ferim!:)
Si in final, daca dupa ce ti-ai "obosit" neuronii gandindu-te ce anume faci tu pentru relatia in care esti, apoi incercand sa iti dai seama ce vrei de fapt si de drept, du-te fuguta si spune-i persoanei respective cine esti si ce gandesti. Incearca sa o faci pe ea sa iti urmeze exemplul, si apoi fa tot posibilul sa o intelegi si tu la randul tau. Daca si dupa asta vor fi "probleme in paradis", nu iti mai pierde timpul si tineretea pentru o cauza pierduta. Vei gasi fericirea in alta parte
Corect, dar cam târziu, stimată autoare! De ce e corect? Pentru că ai dreptate :) !
RăspundețiȘtergereDe ce e cam târziu? Pentru că asta se întâmplă cu toți cei care nu deschid suficient de mult ochii pentru a realiza că cel/cea de lângă el/ea, are și aceste părți mai puțin plăcute, chiar deranjante. Nu mai intru în amănunte că lucrurile sunt deja știute...cine stă cu degetul băgat undeva, cine nu comunică, cine nu sare la momentul potrivit etc.
Ce urmează? Urmează TREZIREA care de obicei e prea târziu: Credite pe numele tău, apar copiii - sau sunt pe cale să apară - și în momentele alea, răsare un deget undeva, fie băgat, fie scos și arătat ostentativ și incisiv. Era frumos înainte, o apariție irezistibilă, o vorbă spusă cu dulceață, o mângâiere, o floare/cadou și mamă ce partide de sex. Și gata cuplul (să nu spun neapărat familia)! Apoi, TREZIREA! Că dormeam în timpul frumoaselor declarații de înainte și nu vroiam să văd realitatea. Ce excursii minunate s-au organizat în 2... tiiii, minune totul. Dat la naiba, orice minune nu durează prea mult. Și iată că ajungem să ne refulăm înscris pe blog-uri. Ne e rușine de prieteni și familie că am respins criticile lor înainte. La psiholog nu mă duc (cu toate că aici ar fi rezolvarea cea mai mare), prefer discuțiile la bar, cu un pahar în mână, cu cineva, care nu știe prea multe, chiar dacă face pe deșteptul/deșteapta, dar e deacord cu ce spun (fără să-mi dau seama că îmi dă și sfaturi necalificate, dar care sună bine). Ei, mă bag și mai mult în rahat, dar îmi place cum miroase, că m-am obișnuit. Obișnuința e a doua natură umană.
Știu, nu asta ai vrut să spui. Dar e cu sens. Sunt deacord cu tine totuși, ai dreptate, chiar dacă realizăm că am făcut, oarecum, un pas greșit. E timpul să salvăm, să trecem la fapte și nu doar să ne lamentăm refulabil în niște scrieri pe care, întâmplător, am dat și eu de ele. La treabă, suntem ( încă ) tineri, putem rezolva situația (chiar dfacă unele lucruri vor fi irecuperabile) restul vom salva! Tu ce zici?
Pai ce sa zic? in primul rand multumesc pentru interesul aratat postarii mele. Iar in al doilea rand as vrea sa ma lamuresti...ori este "prea tarziu", ori suntem "inca tineri si putem rezolva situatia"?:)
RăspundețiȘtergereApoi as vrea sa imi explici de ce tu crezi ca nu exista si cupluri reusite? eu am mentionat mai sus ca exista si asa ceva. Nu a fost o lamentatie personala, ci doar o constatare. Lucrurile se vor schimba pentru fiecare in parte nu in momentul in care ajunge la psiholog, ci in momentul in care constientizeaza in ce punct de afla.
*in ce punct se afla*, scuze:)
ȘtergereCu plăcere, m-am identificat cu ce ai scris pt că majoritatea asta pățesc, din păcate, atunci când dragostea adoarme :) Iar când apar momentele de trezire, încep căutări de răspunsuri.
ȘtergereSă rectificăm puțin din ce ai scris că ai înțeles și să revin cu ceva completări:
- Nu am spus "prea" târziu, ci "cam" târziu, deci e cu aproximație nu cu decisivitate. De ce ar fi cam târziu, am specificat...credite, copii, vise frânte (nu în toate cazurile). Indiferent în ce moment menționat te afli, e trist că se întâmplă ce se întâmplă - pe lângă aceste situații - legat strict de deget... sau nu numai. Prea târziu, la scară macro, fac referire la trezire, pentru că dacă ajungi într-o gară cu 2 minute după ce a plecat trenul, nu-l mai poți lua de acolo. Există totuși alternative. Un elicopter să-l prinzi din urmă, sau alt tren să ajungi la aceeași destinație. Bună metafora, nu?
- "Suntem încă tineri" are legătură directă cu "cam târziu" deci nu e prea târziu. Că dacă s-ar întârzia ar fi, întradevăr, "prea târziu". De ce? Ar fi greu să te mai ia cineva bătrână și cu plozi după tine - asta dacă ar fi să extrapolăm, nu trebuie să fie strict cazul tău. Iar dacă nu trebuie ajuns atât de departe, măcar acum, la tinerețe, când suntem lucizi, să rezolvăm problema cuplului pe care-l dorim salvat, că dacă nu acum, atunci când? Când uităm cum ne cheamă?! :)
- Nu am spus nicăieri că nu există și cupluri reușite. Ci că nu (vrem să) vedem realitatea de cele mai multe ori. Aici mă refer doar la cuplurile care (asa cum spui tu) nu sunt reușite. Nici nu știu dacă există cupluri reușite 100% sau nereușite 100%, ci doar că ideea lansată de tine, cu degetul (foarte inspirată, de altfel), este un element foarte frecvent în majoritatea cazurilor. Pe unii nu-i afectează deloc această problemă a degetului, că nu o au, sau că este destul de diminuată. Pe alții, în schimb, îi deranjează, și e firesc, dacă există.
- Degetul tău are multe, multe sensuri în problematica elaborată. Unele cupluri, rezolvă această problemă, singure. Fie au (sau are doar un membru al cuplului) pregătire sociopsihoumană, fie este nativ cu un astfel de talent, fie ajung la un consens în care totuși degetul este dominant în viața lor, rezumându-se la o așazisă "rezolvare" care-i va măcina toată viața, dar o vor ține relativ secretă, și se vor preface că e totul ok.
Alții nu o rezolvă și atunci vor răspunsuri, pe care nu le caută unde trebuie de cele mai multe ori, pentru că problemele umane, de suflet și cuplu, nu au răspunsul la persoanele necalificate (sau fără a fi nativi - iar asta este extrem, extrem de rar). Un umăr al unui prieten, părinte, confident, este bun până la un punct, de obicei destul de mic pe lângă imensul deget. Aici, poate, căzând la un comun acord cu tine, psihologul ar ajuta cel mai eficient. După cum scrii, cred că ești deja convinsă că a te duce la psiholog nu înseamnă că trebuie să fii, sau că ești nebun sau ai boli psihice etc. (a nu se confunda cu psihiatrul), ci te vei duce să îți revigorezi starea sufletească și mentală, pentru a rezolva acele probleme cotidiene și a te ajuta să vezi clar situația și soluțiile ce le poți avea.
Refularea în scris, sau sport, sau artă în general, este un mod sănătos de a-ți menține o stare fără prea multe tensiuni deja acumulate. Doar tu și numai Tu știi dacă este suficientă sau nu, și dac -ți va duce pe viitor afecțiunea, atenția, dragostea, suportul etc. de care ai atâta nevoie acum.