vineri, 20 decembrie 2013

it's the end of the world, as I know it.

O sa fiu mamica. Si pare a fi baietel, mi-a spus doctorul astazi, cand m-am dus la ecografie. L-am vazut astazi mai clar ca niciodata. Se misca in burta mea de parca este intr-o petrecere continua. Tot scriu, si sterg ceea ce scriu, pentru ca niciun cuvant nu mi se pare potrivit, sau destul de maret, nicio exprimare nu exemplifica ceea ce simt. Imi venea doar sa ma ridic de pe masa unde stateam intinsa si sa ma duc sa pup monitorul care-mi arata copilul. Imi venea sa plang, sa rad, sa pup doctorul, asistenta, pe toata lumea. Nu astazi am aflat ca voi fi mama, ci pe 6 noiembrie. De atunci eu, lumea mea, orizontul, gandirea, totul s-a schimbat pentru mine. De pe data de 6 noiembrie nu mai sunt eu, Simona-cea-pe-care-o-stiam. Nu ma mai intereseaza lucrurile care inainte ma interesau, nu mai ma fac fericita aceleasi chestii. Acum sunt fericita in permanenta, numai gandindu-ma ca in mine se dezvolta un omulet care este al meu. Dragii mei, e cea mai frumoasa senzatie din lumea asta. E fericirea suprema. Stiu ca exista oameni care cred ca in ziua de azi nu mai merita sa mai faci copil, sau nu pana esti realizat din punct de vedere financiar si profesional, sau orice alte gandiri mult prea aprofundate. Eu zic ca nimic pe lumea asta nu ar fi putut sa ma faca mai fericita decat momentul in care am vazut cum se misca la mine in burta. Inca nu il simt, pentru ca este foarte mic, dar e acolo, si danseaza.
Ieri un prieten foarte bun dintre ai mei, mi-a spus ca de cand sunt gravida nu mai stiu sa ma distrez. M-a deranjat atat de tare incat am ramas gandindu-ma la ceea ce a spus. Pentru ca probabil pentru ei am devenit oarecum plictisitoare. Si nu ii condamn, eu eram cea care intotdeauna era pro-everything, mergeam peste tot, faceam tot felul de nebunii si pierdeam noptile si zilele pentru a crea legaturi intre noi, si amintiri si pentru a gasi noi distractii, sau a le redescoperi pe cele vechi. Dar acum am realizat ca desi pentru cei din jur, pare ca eu nu mai stiu sa ma distrez, eu sunt mai fericita ca oricand. Atat de fericita incat nu mai simt nevoia sa fac nimic altceva care sa-mi dea o senzatie de fericire temporara. Pentru ca sunt permanent fericita si exista un mic omulet care are propria lui petrecere inside of me.
E ciudat cum ma gandeam cu putin timp in urma, cum voi fi eu ca mama, si in curand voi afla. Stiu ca este sfarsitul lumii asa cum o stiu, dar cum spune si melodia, nu ma deranjeaza.

P.S.:acest post si cuvintele mele palesc in fata sentimentului pe care il am. Cateodata cuvintele sunt inutile.

3 comentarii:

  1. Cei din jur isi vor da seama ca lucrurile se schimba TOTAL, de la gandire la actiuni, abia cand vor ajunge in papucii tau sau ai sotului. pe punctul. Prioritarile sunt altele, nu te mai gandesti la tine, la distractie si nebuneli, alea trec.. te gandesti la copilas, la sanatatea acestuia si la faptul ca EL conteaza.
    Sa fii fericita in continuare, sa ai o sarcina si nastere usoara!

    RăspundețiȘtergere
  2. Deci,,,fara deci, o surpriza foarte placuta.
    Felicitari din suflet, tocmai ai dat startul unei perioade unice in viata.Bucura-te de fiecare secunda pe care o petreci cu fiinta care se dezvolta doar datorita tie.
    In ceea ce priveste viata de dinainte si ea a fost unica, acum prioritatile se schimba, prietenii tai vor intelege asta doar la un moment dat.
    Si eu am devenit plictisitoare, dar crede-ma ca in fiecare zi ma distrez, cant, dansez, fac pe mascariciu', dar nu o mai fac cu prietenii ci fac asta cu omuletul meu mic care ma rasplateste de fiecare data cu un zambet larg si dulce :).
    Te pup.Sa ai o sarcina usoara..pe tocuri/platforme :*

    RăspundețiȘtergere